Istoria homeopatiei


Marile adevăruri, legile universale ale naturii sunt întotdeauna prevestite de evenimente mai puţin importante. La fel este şi în cazul principiului Similitudinii – considerat a fi Legea Vindecării – formulat de medicul german Samuel Hahnemann. Tot el este cel care pune bazele ştiinţifice ale homeopatiei în lucrarea lui fundamentală, intitulată “Organon al artei vindecării ” reprezintă şi astăzi o operă de referinţă.

Hippocrates, supranumit părintele medicinii afirma că deşi regula generală a tratamentului este “contraria contrariis” şi regula opusă are valabilitate, adică “similia similibus curantur.” Şi pentru a ilustra această afirmaţie, el spune că aceleaşi substanţe care produc tusea, voma şi diareea, vor fi în stare să vindece aceste boli. Mai mult, a afirmat că nu există boli locale: când o mică parte a corpului este în suferinţă, ea se va transmite întregului corp – ceea ce reprezintă o ilustrare a principiilor holistice.

Un alt nume important este călugărul benedictin Basil Valentine care afirma în lucrările sale că “Asemănările trebuie vindecate cu asemănări ... prin urmare ierburile medicinale cu spini pot vindeca bolile ale căror caracteristici sunt durerile înţepătoare ...” Paracelsus, a fost un reformator tot atât de important ca şi Hahnemann, ale cărui principii au fost asemănătoare cu ale părintelui homeopatiei; ideile lui au avut un răsunet efemer deoarece a încercat să pună bazele lor în mod rapid, fără o experimentare temeinică şi fără a experimenta pe omul sănătos.

Constantin Hering, continuatorul lui Hahnemann, îşi face apariţia pe tărâmul homeopatiei de pe poziţia de critic al acestui sistem, pentru ca apoi – studiind - să devină interesat de homeopatie şi chiar pacient. Alte nume mari, care au adus contribuţii importante sunt: T.J.Kent, Allen, Jahr, Clarke sau Burnett.

În ţara noastră homeopatia a devenit cunoscută destul de timpuriu, cam în aceeaşi perioadă în care se răspândea în alte ţări europene. Primii medici care au practicat homeopatia în Principatele Române - şi au urmat doctrina aşa cum a fost elaborată de Hahnemann au fost: Friederich Kraft, Eduard Spech şi Alois Jenicek. Farmacistul braşovean Martin Honigberger a fost elev al lui Hahnemann şi a practicat atât medicina alopată cât şi homeopată pe teritoriul României precum şi în Bulgaria, Turcia, India şi Pakistan.

Un nume important al perioadei interbelice este Constantin Bărbulescu şi la fel medicul Nicolae Nicolicescu care a pus bazele şcolii de homeopatie.

Începând cu anul 1980 Ministerul Sănătăţii a reglementat activitatea de instruire în domeniul homeopatiei în ţara noastră. Aceasta a început să se desfăşoare în cadrul Centrului de Perfecţionare a Personalului Sanitar sub îndrumarea unor personalităţii ale homeopatiei româneşti – doctorii Gheorghe Bungetzianu şi Ion Teleianu – care au i-au rămas fideli până la trecerea lor în nefiinţă.

În prezent activitatea de instruire a medicilor în domeniul homeopatiei se desfăşoară sub îndrumarea Societăţii Române de Homeopatie şi a Centrului de Perfecţionare a Personalului Sanitar care acordă competenţa în homeopatie şi dreptul medicilor de a practica homeopatia.